SUPORTURI CURRICULARE PENTRU MANUALUL DE RELIGIE

Pr. Dr. Ionuţ Vlădescu

Abstract:

The diversification of the school textbook offer, their designing in diverse forms, the appearance of the alternative textbook request the use of some more elaborated curricular supports, for providing a rigorous fastening of the information and skills. The religion textbook join to this reality because Religion is a discipline of educational Curriculum.

The article proposes the approach of the curricular supports at the discipline of Religion under terminological and conceptual aspect, didactic functions of the auxiliaries, their taxonomy and the description of the most known curricular products used in the teaching activity of religion in schools.

Clasicul manual şcolar rămâne chiar şi în era digitală, principalul instrument operaţional de lucru pentru elevi, cel mai accesibil ca formâ (este practic, uşor de folosit), conţinut (este conceput pentru fiecare disciplină, axat pe programa şcolară) şi metodologie (cu reguli, definiţii, exemple, exerciţii, imagini, etc.). Elevul recurge la manual ori de câte ori doreşte să-şi împrospăteze sau îmbogăţească cunoştinţele. însăşi denumirea de manual indică finalitatea acestei cărţi: elevul să-l aibă „în mână”, sau la îndemână, cât mai des (V. Ţârcovnicu,1975, p. 179).

Creşterea ofertei de manuale, în forme tot mai variate de proiectare, apariţia manualelor alternative, solicită întrebuinţarea unor suporturi curriculare pentru manual tot mai performant elaborate, motivaţie privită şi prin prisma necesităţii fixării riguroase a cunoştinţelor şi deprinderilor.

Într-o formă tot mai diversificată, resursele şi materialele curriculare de suport însoţesc şi manualele disciplinei Religie, reintrodusă în Curriculumul educaţional după anul 1990. O investigaţie analitică asupra suporturilor curriculare pentru disciplina şi manualul de Religie, contextualizată necesităţilor educaţionale actuale şi o abordare a problemei din perspectiva optimizării predării Religiei, este oportună şi ar putea fi benefică, în primul rând, pentru cadrul didactic, cleric sau laic, abilitat să o predea.

1. Delimitări terminologice

Teoria şi metodologia Curricum-ului, atunci când clasifică tipurile de curriculum după criteriul cercetării aplicative, menţionează între acestea şi curriculumul de suport căruia i se circumscriu:

sistemul mijloacelor de învăţământ folosite ca auxiliare curriculare: materiale de suport, mijloace tehnice, softuri educaţionale, etc;
resursele umane implicate în procesul educaţional: cadre didactice, cercetători, specialişti, personalităţi ale lumii ştiinţifice, etc;
resursele de timp implicate în desfăşurarea demersului educaţional;
programele educaţionale pentru cadrele didactice (Ionescu, M., Bocoş, M., 2009; Bocoş M., Jucan, D., 2008, p.152).

Se observă faptul că, la modul general, întreg ansamblul implicat în procesul învăţării-resursele umane, materiale şi de timp – este perceput ca suport curriculare. Astfel, în sens larg, în categoria curriculumului de suport se înscriu nu numai auxiliarele curriculare la manual, ci chiar manualul însuşi poate fi considerat un suport curricular, deoarece stă în mod efectiv la baza proiectării activităţii educaţional-instructive. (M. Ionescu, 2005, p. 153)

Sub aspect terminologic, când investigăm capitolul suporturilor curriculare, întâlnim diferite expresii şi termeni care fac referire, fie la ansamblul întreg, fie numai la segmente ale curriculumului de suport.

Astfel, sintagma „suporturi curriculare” poate fi înţeleasă ca exprimând întregul sistem al mijloacelor de învăţământ şi al resurselor care contribuie la desfăşurarea activităţilor didactice, dar poate avea şi un înţeles mai restrâns, acela de materiale auxiliare, produse curriculare de ajutor .

Denumirea de „produse curriculare auxiliare” se atribuie în general, resurselor conexe la manualele şcolare, auxiliarelor didactice. Ne propunem o investigare a curricumului de suport numai în acel segment care vizează suporturile curriculare destinate manualelor şcolare şi, în mod special, manualelor de Religie.

Suporturile curriculare pentru manual se definesc ca fiind resurse ce prezintă modalităţi şi condiţii de aplicare şi de monitorizare a procesului curricular, transpus în programa şcolară şi manual. Din acest motiv suporturile curriculare îşi valorifică valenţele didactice doar în măsura în care vin în sprijinul manualului, în măsura în care sunt concepute şi utilizate în spiritul concepţiei sistemice, articulate, a curricumului disciplinei de învăţământ căreia i se adresează, şi competenţelor acesteia. (M. Bocoş, D. Jucan, 2008, p. 212)

întreaga gama a auxiliarelor curriculare trebuie să ofere beneficiarului, profesor sau elev, sugestii metodice şi metodologice, într-un mod atractiv şi explicit, flexibil şi deschis, în vederea însuşirii elementelor de conţinut şi a formării deprinderilor. în realizarea şi selectarea suporturilor curriculare un factor esenţial îl constituie asigurarea corespondenţei între nivelul de pregătire al elevilor (cognitiv/ intelectual, afectiv/ motivaţional, informativ şi formativ), şi variantele de transpunere a noilor conţinuturi (acţionai, iconic sau simbolic), asociate cu modalităţile de cunoaştere a realităţii (declanşare/inducere, susţinere, motivare etc. a învăţării) (ibidem, p. 212).

2. Repere în realizarea şi selectarea suporturilor curriculare pentru manualul de Religie

Fără a se substitui manualului, produsele curriculare de suport preiau şi îndeplinesc anumite obiective şi funcţii specifice manualului şcolar. Acest fapt este normal, deoarece însăşi menirea auxiliarelor curriculare este aceea de suporturi, susţinătoare, în aplicarea procesului auricular. La Religie, suporturile curriculare „împrumută” din funcţiile şi obiectivele manualului, pe care le explicitează într-o abordare flexibilă, deschisă.

În realizarea şi selectarea suporturilor pentru manualul de Religie vor trebui îndeplinite anumite obiective, dintre care menţionăm:

să răspundă finalităţilor educaţionale prevăzute de manual; să corespundă nivelului de pregătire al elevilor sub aspect cognitiv, afectiv, informativ şi formativ, dacă sunt destinate acestora;
să se constituie într-un mijloc util şi necesar în organizarea activităţii de proiectare-predare-evaluare, dacă este destinat profesorului;
să ofere sugestii metodologice şi să prezinte modalităţi eficiente de aplicare, în vederea obţinerii unui randament maxim în însuşirea cunoştinţelor;
să asigure corespondenţa necesară între nivelul de cunoştinţe şi deprinderi acumulat de elevi şi modalităţile de transpunere a noilor achiziţii, în vederea asimilării lor;
să faciliteze organizarea situaţiilor de învăţare, a diverselor tipuri de experienţe de învăţare, prin stimularea imaginaţiei, a gândirii logice, a sentimentului religios şi a dorinţei de cunoaştere în sfera valorilor religios morale.

În realizarea produselor curriculare pentru profesori, folosite ca suport la manual (ghiduri metodice, norme metodologice, softuri educaţionale, etc), este esenţială relaţionarea îndeplinirii unor condiţii legate de conţinutul de transmis, structurarea şi redactarea acestuia şi prezentarea într-o formă finală clară, atractivă, stimulativă.

Pentru proiectarea şi realizarea auxiliarelor la manual destinate elevului (îndrumătoare pentru elevi, caiete de activitate independentă etc), autorul va trebui să ia în considerare, între alte aspecte, asigurarea unei diversităţi suficient de mari de tipuri de sarcini de învăţare, centrate predominant pe elev precum şi oferirea unor posibilităţii de autoevaluare.

Disciplina Religie oferă în mod frecvent, în activitatea la clasă şi în activităţile extracurriculare, deopotrivă profesorului şi elevului, posibilitatea întrebuinţării materialelor didactice ajutătoare/auxiliare, atât în stare naturală: cruce, sfeşnic, candelă, cărţi de cult etc, cât şi sub formă de simboluri şi reprezentări: icoane, cărţi, ilustrate, etc. Aceste materiale pot constitui pentru elev un imbold necesar aprofundării, individualizării învăţării şi stimulării reflecţiilor personale. Selectarea lor, într-o manieră care să asigure randament maxim în iconomia lecţiei, aparţine profesorului.

2.1 Funcţii ale suporturilor curriculare

Utilizarea produselor curriculare auxiliare în spiritul concepţiei integrale şi integrative a predării Religiei în şcoală, presupune o punere în valoare a valenţelor didactice ale conţinuturilor din manuale. Acest

demers devine realizabil numai în măsura în care suporturile curriculare,

indiferent de natura lor, îndeplinesc şi valorifică unele dintre funcţiile didactice pe care le au manualele (funcţia informativă, funcţia formativă, funcţia stimulativă, funcţia de autoinstruire şi funcţia de dirijare a învăţării).

Suporturile curriculare folosite în predarea-învăţarea Religiei pot valorifica aceste funcţii astfel;

Funcţia informativă (de informare), devine operantă prin asigurarea transformării elementelor cognitive şi ale trăirilor religioase în elemente de conţinut didactic.

Este cunoscut faptul că valorile religioase se temeluiesc pe texte sacre, adevărurile divine sunt imuabile, scrierile patristice şi de istorie ecleziastică conţin mesaje adânci. înţelegerea lor presupune exerciţiu. Caracterul sau rolul informativ al unui auxiliar didactic rezidă în modul în care acesta oferă sugestii, metode, în vederea selectării acestor cunoştinţe şi trăiri, în transformarea lor în material informativ cu caracter didactic accesibil elevului, adus la capacitatea lui de percepţie. Funcţia informativă a auxiliarului didactic este îndeplinită atunci când acesta respectă atât logica internă a învăţăturii de credinţă transmisă, cât şi logica didactică şi succesiunea firească a conţinuturilor, potrivii cerinţelor educaţionale (transpoziţia didactică). Religia recurge deseori la însemne şi simboluri, în cult sunt folosite frecvent materii şi obiecte specifice; când acestea sunt valorificate ca material didactic intuitiv, ele vin în sprijinul formării şi stimulării de deprinderi, achiziţionării de cunoştinţe (exemplu: crucea, cădelniţa, icoana, lumânarea, veşmintele preoţeşti etc).

Funcţia formativă este asigurată de suportul curricular folosit, în măsura în care acesta oferă sprijin Ia dezvoltarea gândirii logice, prin exersarea operaţiunilor acesteia: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, asocierea, abstractizarea, etc (M. Ionescu, 2005, p. 263). Programa şcolară la Religie, implicit manualul şi suporturile curriculare ale acestuia, urmăresc educarea elevilor în spiritul cunoaşterii şi însuşirii valorilor religios-morale creştine, care să formeze ulterior temelia concepţiei asupra legăturii omului cu Dumnezeu, a relaţiilor interumane şi a atitudinii faţă de propria persoană (Programa şcolară Religie cls. V – VIII. Nota de Prezentare)

Gândirea religioasă are specificităţile ei. Dintotdeauna educaţia a considerat Religia şi valorile religioase drept parte integrantă şi integrativă în cadrul curriculum-ului educaţional. Filosoful E. Kant afirma, în acest sens că: „adevăratul fel de a cinsti pe Dumnezeu este de a făptui, urmând voinţa lui Dumnezeu acest lucru trebuie învăţaţi pe copii”. Acelaşi filosof îndruma: „să dezvoltăm în el dragostea de alţii şi să ştie să se bucure de binele lumii (la P. Duproix, 1923, p. 180, 183).

Funcţia stimulativă rezidă în trezirea interesului elevilor pentru studiu, a curiozităţii, a dezvoltării motivaţiei interne pentru cunoaştere. Această funcţie este asigurată de suportul curricular în funcţie de modul în care este comunicată informaţia, şi de intensitatea activităţii care se solicită elevilor (M. Ionescu, 2005, p. 263). La Religie, caietele individuale, materialele ajutătoare, ghidurile, soiturile multimedia, pachetele de învăţare etc. conţin o gamă variată de modalităţi care pot stimula elevul în asimilarea cunoştinţelor şi deprinderilor.
Funcţia de autoinstruire şi de formare a cunoştinţelor şi deprinderilor religioase. Realizarea şi întrebuinţarea suporturilor curriculare la manual trebuie gândită şi în contextul stimulării autoeducării în însuşirea cunoştinţelor şi deprinderilor religioase prin strategii adecvate. Caietul de Religie, Cartea de rugăciuni, Micul catehism, Mica Biblie sau Sfânta Scriptură pot fi suporturi optime în direcţia asigurării şi susţinerii studiului individual independent al elevilor în măsura în care profesorul, preotul, familia, îi motivează suficient.
Funcţia de dirijare a învăţării este asigurată prin produsele curriculare auxiliare în măsura în care acestea realizează:

structurarea corectă a conţinuturilor de studiat; valorificarea unor metode, tehnici, procedee, adecvate instruirii şi autoinstruirii: cuvinte-cheie, întrebări, elemente de reflecţie, sublinieri colorate sau în chenare, jocuri de rol, realizări audio- video, alte modalităţi creative prin care învăţarea să fie dirijată spre atingerea obiectivelor propuse.

Şi în acest segment, ora de Religie şi manualul oferă posibilitatea întrebuinţării suporturilor curriculare cu un maxim de eficienţa.

2.2 Clasificarea suporturilor curriculare pentru manualul de Religie

Ca instrumente conexe de organizare şi susţinere a situaţiilor de învăţare prevăzute în documentele şcolare (programa şcolară şi manual), suporturile curriculare la manualul de Religie pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii cu caracter aplicativ. Astfel, putem avea o clasificare după utilizatori: cadre didactice, elevi, şi suporturi folosite de ambele categorii; clasificări ale suporturilor curriculare înţelese ca mijloace de învăţământ şi tehnologie didactică etc.

2.2.1 Clasificare după utilizatori

în funcţie de utilizatorul sau utilizatorii suporturilor curriculare, am putea stabili următoarea taxonomic a produselor curriculare:

Suporturi curriculare necesare profesorului:

Cele mai utilizate resurse conexe manualului de Religie, pentru cadrul didactic, sunt:

Metodica predării Religiei sau „manualul” profesorului; este cartea care interpunându-se între scop şi conţinut, prezintă suportul teoretic şi modalităţile sau metodele practice ale realizării educaţiei religioase. Dincolo de a fi doar un suport pentru manual, metodica reprezintă un mijloc de îndeplinire a unor obiective centrale: educaţia şi instruirea, printr-un ansamblu de procedee şi operaţii (I.K. Babanski, 1979, p. 43);

Ghidurile didactice: de proiectare, de evaluare, ghidul metodic, ghidul de termeni etc, se concentrează asupra aspectelor concrete ale manualului şi lecţiei, oferind metode şi instrumente de proiectare, de evaluare, variante de aplicaţie adecvate temei, problemei sau lecţiei, modalităţi de proiectare a diferitelor tipuri de itemi, teste model, barem de corectare etc.

Norme metodologice, sugestii metodice şi precizări. Acestea pot reprezenta fie documente de politică educaţională şi curriculară, atunci când emană de la o autoritate oficială (minister, inspectorat), fie pot avea caracter didactic-aplicativ şi au rolul de a sprijini proiectarea şi realizarea demersurilor curriculare. în acest sens se pot referi la:

desfăşurarea efectivă a procesului instructiv-educativ;
selectarea celor mai adecvate activităţi de învăţare;
sugestii referitoare la resursele materiale;
sugestii referitoare la strategiile de evaluare (cf. M. Bocoş, 2007, p.355).

Materiale didactice ajutătoare sau de suport. Acestea fac parte din categoria mijloacelor de învăţământ şi se supun unor taxonomii variate, funcţie de diferite criterii aplicative.

Produse de software şi hardware educaţional. Acestea sunt produse intelectuale de instruire(software), având suport tehnic (hardware): instalaţii, echipamente, aparatură electronică şi tehnologia instruii. (M. Ionescu, 2005, p. 268, A. M. Huberman, 1978).

Seturile multimedia şi pachetele de învăţare. Sub denumirea de învăţare multimedia, o gamă largă de materiale electronice şi programe sunt dezvoltate în scopul de a facilita şi optimiza procesul educaţional. Seturile şi „pachetele” multimedia sunt grupări de softuri sau programe care facilitează şi stimulează activitatea didactică. Este recomandată folosirea lor ca suporturi curriculare în mod judicios, o înlocuire a procesului educaţional consacrat cu softurile educaţionale multimedia riscând să scadă randamentul şcolar al elevului (M. Ionescu, 2000).

Liste de teme şi sugestii de realizare didactică.

Culegeri de texte, rugăciuni, casete şi cd-uri cu cântări religioase. Alte auxiliare şi suporturi curriculare

între curricularele cu destinaţia de suport la manual pentru elev, enumerăm:

Caietul de Religie. Lipsa îndelungată a manualelor de Religie omologate a determinat completarea acestui gol în activitatea de predare-învăţare prin elaborarea unor auxiliare didactice cu un conţinut cât mai apropiat de conţinutul manualului. încă din primii ani ai reintroducerii Religiei în şcoli, şi-au făcut apariţia, „caietele” de Religie, concepute cu scopul de a îndeplini o dublă funcţionalitate: manual şcolar şi auxiliar didactic. Caietele de Religie îşi împlinesc şi astăzi rolul şi rostul, pe fondul inexistenţei manualelor autorizate.La clasele mici conţin multe ilustraţii, desene, icoane de colorat.

Îndrumătoare pentru elevi. Sunt auxiliare care conţin îndrumări şi informaţii cu caracter metodic, explicaţii la anumite lecţii, oferite elevului, dar dirijate de către profesor. Sunt utile, în special, în activităţile independente ale elevilor.

Caietele de activitate independentă pentru elevi.

Rebusuri şi jocuri didactice cu conţinut religios-moral.

Culegeri de texte, repertorii de cântece religioase.

Literatură religioasă pentru copii.

Materiale auxiliare cu specific religios.

Activităţi de suport: pelerinaje, vizite la colecţii de obiecte bisericeşti, piese şi programe religioase.

Seturi multimedia şi pachete de învăţare, alte materiale şi produse curriculare.

3. Materialele didactice şi mijloacele tehnice – suport pentru manualul de Religie

În activitatea de predare-învăţare-evaluare, folosirea materialelor didactice a constituit întotdeauna o formă prin care se facilitează transmiterea şi preluarea cunoştinţelor.

Sintagma „materiale didactice”, care are o utilizare mai îndelungată decât cea de mijloace de învăţământ, se referă la ansamblul materialelor intuitive care ajută direct şi imediat la realizarea procesului de predare-învăţare. Acestea pot fi mijloace de învăţământ naturale, obiecte din realitatea înconjurătoare, folosite în forma lor naturală precum şi materialele realizate intenţionat, în scopul de a sprijini atingerea obiectivelor activităţilor instructiv-educative. (Radu, T.T., Ezechil, L., 2006, p.245).

În funcţie de criteriul istoric sunt identificate patru categorii de mijloace curriculare (după Wilbur Schramm, 1981), la care cercetătorii din vremea noastră mai adaugă încă două (vezi tabelul IV. 1), (după M. Ionescu, 2005, p. 265).

Tabelul IV. 1 Clasificarea mijloacelor de învăţământ după criteriul istoric Categoria de mijloace de învăţământ Exemple de suporturi pentru vehicularea cunoştinţelor Scurtă descriere a suporturilor pentru vehicularea cunoştinţelor Generaţia I Tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu – sunt utilizate numai direct, prin acţiunea comună a profesorului şi a elevilor, ele precedând apariţia tehnicilor de informare propriu-zisă Generaţia a Il-a Tiparul (inventat de Gutenberg)„Vehiculele de cunoştinţe”, purtătoare de informaţii gata elaborate: manuale, texte imprimate, etc. – nu mai este necsară prezenţa fizică a profesorului/ a celui care le-a scris; acţiunea mediată a profesorului asupra elevului se realizează prin intermediul unui cod – scrisul Generaţia a IlI-a (sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX) Fotografia, diapozitivul, înre gistrările sonore, filmul şi televiziunea, deci mijloacele audiovizuale – comunicarea interumană se realizează prin intermediul maşinilor Generaţia a IV-a Tehnicile moderne, maşinile de instruire – se realizează un dialog direct între elev şi maşina de instruire Generaţia a V-a Computerul – se realizează un comunicare directă înU e elev şi computer Generaţia a Vl-a Noile Tehnologii de Informare şi Comunicare (NTIC) bazate pe computer, navigatoare Internet şi componente plugins – se realizează o comunicare directă între elev, computer şi mediul Internet

3.1 Materiale auxiliare cu specific religios

în continuare vom prezenta exemple de materiale didactice folosite în mod frecvent ca suporturi curriculare pentru manualul de Religie, în următoarea clasificare:

a) Materiale ajutătoare în forma naturală: acestea pot fi minerale: tămâia, smirna, roci, pământ (de la locuri sfinte), apă (din Iordan) etc.; plante: busuioc, isop, finic, salcie etc.

b) Obiecte de cult: icoane, chivot, potir, disc, steluţă, cruce, candelă, sfeşnic, veşminte preoţeşti, lumânări, cădelniţă, cărţi liturgice etc. în folosirea acestora ca material didactic, profesorul va face elevilor specificarea că in momentul în care aceste obiecte sunt sfinţite ele sunt consacrate cultului şi au un regim special, în sensul că nu pot fi folosite de către oricine şi oricum. Ca material didactic se folosesc fie neconsacrate cultului (nu sunt sfinţite), fie prezentate de profesorul cleric, sau observate în locaşul de cult.

c) Materiale realizate intenţionat cu rol didactic educaţional: modele obiectuale, figurative şi/sau simbolice, planşe, hărţi, tablouri, alte materiale grafice, manuale, cărţi, fişe de lucru, chestionare, teste, portofolii, jocuri didactice, costume şi obiecte necesare instrumentării unor piese religioase.

3.2. Mijloace tehnice folosite ca suport curricular la ora de Religie

Sintagma „mijloace tehnice de instruire” defineşte acea categorie a mijloacelor de instruire care au un suport tehnic în îndeplinirea scopurilor educaţionale. Lecţiile de dobândire a cunoştinţelor prin intermediul mijloacelor tehnice îşi au particularităţile lor: fie întreaga temă este oferită pe această cale, după care au loc discuţii, fie doar anumite aspecte ale lecţiei sunt prezentate prin intermediul mijloacelor tehnice, iar altele prin alte căi şi metode (M. Tonescu, 2009, p.13). După analizatorul solicitat, vizual, auditiv sau ambele, mijloacele tehnice se împart în:

Mijloace tehnice de transmitere şi receptare vizuală: diaproiector – diapozitive; epiproiector – fotografii, planşe; retroproiector – folii; videoproiector – CD-uri, DVD-uri, alte produse de stocare a imaginii;
Mijloace tehnice de transmitere şi receptare auditivă: casetofon- casete audio; CD-player – CD-uri; radio-emisiuni educative, posturi de radio (Trinitas, Reîntregirea, Renaşterea,etc.);
Mijloace de comunicare audio-vizuală: aparate de proiecţie (video-proiector, DVD-pIayer), videocasete, DVD-uri; complexe de aparate video-audio;
Mijloace bazate pe dialogul elev – aparatură electronică: computerul, programe de lucru (software educaţional), internetul.

4. Literatura de suport pentru predarea Religiei

Odată cu reintroducem Religiei în şcoală, după anul 1989, s-a făcut simţită nevoia elaborării unor lucrări de pedagogie şi didactică a Religiei în care problemele legate de activitatea de predare-învăţare- evaluare la această disciplină să fie prezentată într-o concepţie modernă, sistematizată, articulată, atât în ansamblu, cât şi tematic. Literatura de specialitate apărută în această perioadă poate fi structurată astfel:

5. Lucrări privind rolul Religiei ca disciplină şcolară.

Cunoaşterea acestei categorii de suporturi curriculare este necesară în pregătirea profesorului de Religie pentru care reprezintă, în primul rând, o sursă de informare şi formare. Aceste lucrări au totodată şi o importanţă practică în pregătirea lecţiilor la clasă, ca suport curricular la manual. în general, acest gen de lucrări sunt structurate pe următoarele probleme:

necesitatea educaţiei religioase, Religia în şcoală la diferite niveluri: preşcolar, preuniversitar, universitar; integrarea valorilor religioase în curriculumul educaţional;
educaţia religioasă din perspectivă istorică, modele educaţionale

din perspectivă diacronică; valorile religioase în prefigurare contemporană şi valenţele educaţionale ale acestora;

aspecte strategice şi metodice ale educaţiei religioase;
îndrumări şi direcţii cu caracter teoretic şi metodic (a se vedea C.Cucoş, 1996; idem, 2009).

O abordare utilă şi interesantă asupra însuşirii şi aplicării preceptelor religioase în context şcolar ar putea fi oferită în următoarea structurare:

rolul Religiei în şcoală şi integrarea Religiei în procesul de învăţământ;
obiectivele educaţionale specifice disciplinei Religie;
aplicarea noului curriculum la disciplina Religie;
forme de organizare a procesului didactic, strategii de predare-
învăţare-evaluare;
competenţe de comunicare în scris;
utilizarea platformelor informatice şi a soiturilor educaţionale (I. Gheorghe, F. Nicola, 2006).

Cercetarea pedagogică asupra educaţiei religioase şi a predării Religiei în şcoală este ilustrată de un important produs curricular necesar profesorului, lucrarea „Cercetarea pedagogică în domeniul educaţiei religioase” (M. Opriş, D. Opriş, M. Bocoş, 2004). Lucrarea introduce profesorul de Religie în activitatea de cercetare pedagogică, în general, şi de cercetare pedagogică în domeniul educaţiei religioase, în special. Capitole legate de proiectarea, desfăşurarea şi valorificarea cercetării pedagogice, metodologia cercetării şi strategiile de culegere şi prelucrare a datelor, interdisciplinaritatea, modele şi teme practice de cercetare, elaborare şi redactare a unei lucrări metodico-ştiinţifice în domeniul Religiei, conferă cărţii o valoare teoretică şi aplicativă.

între lucrările consacrate motivării necesităţii şi utilităţii predării educaţiei religioase în şcoală sunt cunoscute:„Cum să-i învăţăm pe copii

Religia” (Popescu, A., 1995) şi „Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă ” (Magdalena, M., 2001, trad. C. Pop şi diac. loan I. Ică jr.). Realizate sub formă de interviu, lucrările oferă importante informaţii şi reflecţii despre pedagogie, predarea Religiei în şcoală, metode pedagogice de predare şi modele de lecţii.

Tot în contextul unei prezentări analitice asupra predării Religiei se înscrie lucrarea „Misiunea Bisericii şi Educaţia. Atitudini. Convergenţe. Perspective” (V. Timiş, 2004). în conţinutul lucrării se analizează şi se dă răspuns unor teme esenţiale în dinamica predării Religiei din perspectiva didacticii moderne: profesorul de Religie între mentor şi ucenic; Religie şi caracter; consiliere educaţională de factură duhovnicească. O importantă parte în structura cărţii este destinată prezentării programei şcolare a disciplinei şi a lecţiei, în desfăşurarea acestora din perspectivă metodică şi metodologică.

Alte lucrări apărute, consacrate predării-învăţării Religiei, recomandate şi folosite ca suporturi curriculare pentru manual, întrucât oferă cadrului didactic posibilitatea informării asupra pedagogiei creştine şi a predării Religiei, având ca model pe Iisus Hristos învăţătorul este şi cea intitulată: „Pedagogie creştină. Să educăm după modelul lui Iisus” (Moldovan, I., 2007). Este interesantă şi utilă deoarece abordează metode de pedagogie educaţională modernă, raportate la viaţa şi activitatea Mântuitorului,

Spre o aprofundare a valorilor educaţiei religioase şi a utilizării şi promovării interdisciplinalităţii conduce şi lucrarea intitulată: „Filosofia educaţiei creştine în context şcolar” (Dr. Pop, P., 2004). Capitole ca: Educaţia creştină şi integrarea, Concepţia despre lume şi viaţă, Integrarea la nivelul vieţii personale, la nivelul profesiei, a relaţiilor, culturii, prezintă repere legate de actul educării în context contemporan, în şcoală, Biserică, familie etc.

Desigur, acestor lucrări li se pot adăuga şi altele. De asemenea, articolele publicate în revistele de specialitate sau în publicaţiile teologice sunt recomandate a fi consultate de către profesor şi folosite ca suport curricular la manual. O trăsătură comună a acestor lucrări este aceea că pot fi folosite în scop educaţional, în procesul de predare-învăţare a Religiei, atât în context curricular, cât şi extracurricular.

6. Metodici de predare a Religiei, ca suporturi curriculare.

Manuale ale profesorilor, metodicile se constituie în „didactici de specialitate” pe care cadrul didactic îşi sprijină activitatea la clasă. Sub aspectul conţinutului, metodicile sunt structurate la disciplina Religie pe următoarele capitole:

modulul pedagogic al disciplinei;

tabloul complet al finalităţilor şi obiectivelor disciplinei; standardele de performanţă pe ani de studiu, semestre, capitole (unităţi de învăţare, module);

proiecte pedagogice model pentru toate activităţile didactice esenţiale;

teste docimologice (predictive, formative, sumative); consideraţii teoretico-pedagogice şi recomandări, între lucrările consacrate metodologiei predării Religiei, apărute după anul 1989, cele mai cunoscute sunt: Metodica predării religiei, autori: S. Şebu, M. Opriş, D. Opriş, 2000, Alba Iulia, Ed. Reîntregirea; A. Danciu, 1999, Metodica predării Religiei, Bucureşti, Ed. Anastasia; R. Şendroiu, 1997, Metode şi procedee de predare a Religiei în şcoală, Bucureşti; I. Popescu, M. Năstase, E. Popescu, 1997; Metodica predării Religiei, Bucureşti; N. Iordăchescu, G. Alexandru, A. Vâlcu, 2000, Metodica predării Religiei în învăţământul preuniversitar, Bucureşti, Ed. G. Alexandru).

Aceste lucrări obiectivează capitole privind specificul educaţiei religioase, al predării Religiei ca obiect de învăţământ din perspectiva cadrului didactic ce o predă şi a elevului, consideraţii asupra conţinutului programei. Metodicile sau Melodologiile pentru disciplina Religie dezvoltă şi explicitează capitole esenţiale ale predării, scopurile şi obiectivele predării, principiile educaţiei, metodele de predare-învăţare, mijloacele de învăţământ, formele de organizare şi evaluare a lecţiei.

Studierea din perspectivă analitică şi evaluativă a diferitelor lucrări de metodica predării Religiei conduce spre formularea unui posibil cuprins al acestui tip de lucrare, structurat pe următoarele capitole:

Religia în cadrul Curriculumului Naţional; cadrul legal. Religia în alte sisteme educaţionale; Importanţa, specificul educaţiei religioase; raportul cu celelalte discipline; obiectul metodicii predării Religiei;
Principiile şi scopul educaţiei religioase: Principiile didactice şi catehetice aplicate studiului Religiei; interdependenţa dintre principii; scopul educaţiei religioase; obiectivele Religiei: cadru, de referinţă, operaţionale…; profesorul; elevul; procesul de predare-învăţare-evaluare;
Metode de predare-învăţare adaptate predării Religiei;
Suporturi curriculare pentru ora de Religie: programa şcolară, manualul de Religie, manualele alternative; mijloace de învăţământ şi tehnologia didactică utilizată în predarea-învăţarea Religiei; produsele curriculare auxiliare şi folosirea lor în cadrul orei de Religie;
Forme de organizare a procesului de predare-învăţare: proiectarea didactică; evaluarea în predarea-învăţarea Religiei.

7. Ghidurile pentru cadrele didactice.

Ca suporturi curriculare, ghidurile metodice se constituie în primul rând în puncte de sprijin pentru cadrul didactic din diferite etape ale activităţilor procesului educaţional, în special, în activităţile de proiectare şi evaluare. Rolul ghidului este acela de a evita improvizaţia în demersul didactic.

Spre deosebirea de metodici, care au un caracter general, tratând în mod abstract teoretic, metode şi strategii didactice utilizate în predare, învăţare, evaluare, ghidurile se concentrează, în principal, asupra unor aspecte concrete ale programei şcolare şi ale fiecărei lecţii din manual.

Deoarece urmăreşte formarea de comportamente religios-morale, schimbarea unor deprinderi defectuoase etc., lecţia de Religie are nevoie de o proiectare atentă, riguroasă şi totodată o evaluare corectă. Pe aceste motivaţii s-a pus accent la elaborarea ghidurilor metodice existente, suporturi la manualul de Religie apărute după anul 1989. Asemenea auxiliare curriculare existau şi în perioada interbelică, fiind concepute cu scopul de a-1 ajuta pe profesor în eficientizarea transmiterii cunoştinţelor şi deprinderilor.

a) Ghidul de proiectare didactică

Acest produs auxiliar este conceput să răspundă unor nevoi reale legate de activitatea de predare la clasă. Proiectarea didactică este elementul central în activitatea educaţională şi va trebui să interrelaţioneze în produsul final, lecţia, toate componentele acestui domeniu curricular: principii, obiective, conţinuturi, strategii de predare- învăţare-evaluare, resurse materiale şi umane, tipuri de itemi, metode complementare, etc.

Astăzi, conceptul de proiectare didactică „are conotaţii mult mai ample ca în trecut; el stă în corelaţie cu alte concepte educaţionale cum ar fi „designul educaţional”, definit ca acţiunea de a anticipa, a prefigura întregul demers didactic şi de a-1 traduce în practică” (Gagne, R.M., Brigg, L.J., 1.977, p. 83). Astfel, ghidul de proiectare didactică va putea fi structurat în capitolele:

Planificarea şcolară, care va cuprinde modele orientative de planificare calendaristică a programei şcolare şi de proiectare a unităţilor de învăţare;
Proiecte de lecţii pentru temele cuprinse în programa şcolară;

Tipuri de itemi, produse curriculare auxiliare întrebuinţate, mijloace tehnice folosite;

. Glosar de termeni, bibliografie selectivă;

. Anexe; planşe etc.

b) Ghidul de evaluare

După cum rezultă din denumire, ghidul de evaluare urmăreşte orientarea cadrului didactic în realizarea cu succes a evaluării performanţelor elevilor; utilitatea acestui tip de ghid metodic rezultă din scopurile pe care le vizează:

să familiarizeze cadrul didactic cu metodele şi tehnicile de evaluare folosite în practica şcolară curentă;
să expliciteze instrumentele şi metodele de evaluare utilizate;
sa deruleze metodologia proiectării diferitelor tipuri de itemi cu care cadrul didactic va opera;
să ofere exemple de itemi, teste, bareme şi alte forme de evaluare şi modul de corectare a acestora;
să prezinte informaţii asupra problematicii generale a elaborării, impactul acesteia asupra întregului sistem educaţional;

Un ghid de evaluare performant va putea fi structurat pe următoarele capitole:

Probleme specifice evaluării: metode de evaluare, instrumente de evaluare;
Tipuri de itemi;
Metode complementare de evaluare: observaţia, investigaţia, proiectul, referatul, portofoliul, autoevaluarea;
Modele orientative de evaluare.

Dacă la capitolul „Metodici” încă mai există surse (vechi şi noi) de documentare, la capitolul „Ghiduri de proiectare-predare-evaluare”, la disciplina Religie situaţia, atât în literatura străină cât şi în cea autohtonă, este destul de deficitară. Cu puţine excepţii, inclusiv cu ajutorul internetului, profesorul de religie face cu greu faţă operaţionalizării ternelor circumscrise domeniului său de activitate.

c) Ghidul pentru activităţi şi mijloace curriculare conexe la manual

Activităţile conexe lecţiilor din manual, fie că se desfăşoară în spaţiul şcolar, fie în afara acestuia (biserică, familie, locuri de pelerinaj, etc.), au rolul de a fixa şi consolida cunoştinţele şi deprinderile dobândite prin lecţiile din manual. La Religie aceste activităţi sunt o prelungire a actului educaţional desfăşurat la clasă. Pentru a veni în sprijinul profesorului sunt editate ghiduri de activităţi, ghiduri ce conţin şi mijloacele materiale de suport pentru aceste activităţi. Sunt utile, în special, în organizarea serbărilor religioase, a pieselor cu conţinut religios, concertelor de colinde etc. Fie că sunt tipărite sau sunt tehnoredactate în format electronic, aceste auxiliare curriculare constituie pentru profesorul de Religie un ajutor real.

8.Softurile educaţionale şi seturile multimedia – suporturi curriculare în predarea Religiei

Progresele tehnice au făcut posibilă o dezvoltare nemaiîntâlnită a mijloacelor tehnice de instruire, facilitând evidenţierea unor procese, fenomene, evenimente etc., greu accesibile sau chiar inaccesibile percepţiei directe. Instrumentele, aparatura electronică, nu pot fi folosite în absenţa unor produse intelectuale, a unor programe de lucru gândite, concepute de om – resursele software (Ionescu, M., 2005, p. 268).

8.1 Softurile educaţionale

Sub denumirea de software educaţional se înţelege orice produs software, în orice formă (exe. sau nu) care poate fi utilizat pe orice calculator şi care reprezintă un subiect, o temă, un experiment, o lecţie, un curs etc., şi se constituie astfel într-o alternativă (sau unică soluţie) faţă de metodele educaţionale tradiţionale (tabla, creta etc). Sfera de cuprindere a conceptului de software, în domeniul pedagogic, este extinsă şi la unele materiale intuitive, prezentate elevilor odată cu utilizarea mijloacelor de învăţământ. în acest sens, pot fi considerate softuri pentru tipărituri, manualele, ghidurile, caietele de muncă individuală, hărţile, fişele etc, sau tot aşa, discurile, cd-urile, dvd-urile, diapozitivele pentru aparatele respective.

Sub genericul de soft didactic/educaţional această întreagă gamă de programe şi produse electronice este dezvoltată pentru a constitui un suport procesului educaţional. După utilităţile la care răspund, pot fi clasificate în:

soft de învăţare interactivă – işi propune să asigure pentru utilizator anumite obiective educaţionale etapizate, oferind permanent posibiliatatea autocontrolului, a feedbackului şi o individualizare a parcursului, în funcţie de nivelul de pregătire al subiectului;

soft de investigare – oferă elevului un mediu, un fel de „bancă de date”, de unde acesta îşi extrage informaţia, fără a i se arăta traseul sau etapele pe care trebuie să le parcurgă în vederea rezolvării sarcinii, ci doar un set de reguli. Sunt determinante în rezolvarea situaţiei/problemei de către elev, nivelul de cunoştinţe şi stilul de învăţare;

soft de testare/evaluare – reprezintă gama cea mai utilizată, fiind adaptat la aspecte concrete de evaluare a rezultatelor şcolare;

soft de simulare – permite reprezentarea controlată a unei activităţi reale, a unui fenomen, a unui model de comportament analog. Oferă posibilitatea introducerii unor date noi, modificării unor parametri, în scopul de a observa rezultatei experimentului şi de a le cuantifica. Are bune rezultate în experimentul pedagogic;

soft tematic – care abordează anumite teme din programa şcolară al căror orizont profesorul îl lărgeşte, oferind informaţii pe baza unei strategii didactice elaborată de către profesor;

softuri utilitare – care conţin: dicţionare, tabele, editoare,

tutoriale, enciclopedii, filme didactice etc şi sunt necesare fie

documentării, fie stimulării activităţii creative;

soft de administrare şi management educaţional – un produs

suport curricular pentru întregul câmp al activităţilor

educaţionale;

jocuri didactice – concepute pentru a simplifica procesul de educaţie, în special în învăţământul primar.

8.2 Seturile multimedia

Termenul „multimedia” este întâlnit şi utilizat tot mai des în sistemul educaţional. Este definit ca fiind un ansamblu de softuri şi harduri, capabile de a utiliza în acelaşi timp, surse media ca: film, video, muzică, etc., îmbinate cu text şi numere, simulări, comunicări electronice etc. (Ionescu, M., 2005, p. 296). Seturile sau pachetele de învăţare, ca, de altfel, întreaga tehnologie media, pentru care în educaţie se utilizează tot mai des termenul NTIC (Noile Tehnologii de Informare şi Comunicare), sunt privite cu o oarecare rezervă de către specialiştii în educaţie, aceştia considerând, pe bună dreptate că o întrebuinţare exagerată a acestor suporturi curriculare, numai de dragul tehnicii, când aceleaşi rezultate pot fi obţinute prin tehnici simple, scade calitatea predării şi învăţării, îngreunează procesul educaţional şi are efect negativ asupra dezvoltării psihofizice a şcolarului. în acest context, şi la disciplina Religie, seturile multimedia trebuie folosite după o prealabilă pregătire şi informare a profesorului. După cum remarcă un cunoscut pedagog, nu atât mesajul audiovizualului are influenţe educative benefice, cât mai ales integrarea lui eficientă într-o strategie de instruire şi autoinstruire pe care o face cadrul didactic, a cărui prezenţă rămâne absolut necesară. în învăţarea multimedia nu vorbim, aşadar, despre o simplă tehnicizare a procesului de învăţământ, cât mai ales despre asigurarea unităţii dintre aspectele tehnic şi cel didactic-informaţional al activităţii instructiv-educative.

învăţarea multimedia are avantajul de a permite accesul la cunoaştere fără a face necesară medierea profesorului (care are rol doar de ghid). Seturile multimedia au la bază utilizarea informaţiei din mediul virtual. Elevul devine, astfel, unul dintre constructorii propriei cunoaşteri. Acest rol nu vine doar cu avantajele evidente, ci şi cu responsabilităţile care decurg din acest tip de învăţare, elevul fiind învăţat nu numai ce ci şi cum să înveţe (dezvoltarea metacogniţiei).

9. Concluzii

O investigare asupra curriculumului de suport oferă posibilitatea cunoaşterii resurselor umane, materiale şi tehnice implicate în procesul educaţional şi o documentare asupra caracterului aplicativ al acestora în diferite ipostaze, între care şi acela de suporturi curriculare la manualul de Religie.

Problematica specifică a manualului de Religie trebuie raportată la problematica generală a manualelor şcolare, aşa cum este abordată astăzi, în cadrul Curriculumului Naţional. Cunoştinţele şi deprinderile transmise elevului, referitoare la un anumit domeniu, în acest caz, cel religios, structurate, esenţializate şi concretizate logic şi pedagogic în manual, nu ating eficienţa aşteptată, decât în corelaţie cu transmiterea metodică, sistematizată, tehnicizată, exprimată prin suporturile curriculare. Valorificarea tot mai complexă a numeroaselor produse curriculare (tipărituri, materiale în forma naturală sau anume confecţionate) şi a tehnologiei de suport (audio, video etc.) în obţinerea randamentului şcolar devine evidentă.

Deşi, caracterul adevărurilor religioase este neschimbat, transmiterea şi receptarea acestora, în formă didactico-educaţională se conformează evoluţiilor pedagogiei contemporane. O prezenţă controversată încă, Religia ca disciplină şcolară şi manualele de Religie, suporturile curriculare pentru acestea sunt chemate în cadrul acestui creuzet educaţional să exprime performanţă, abordare modernă şi atractivă, având ca suport material şi tehnică similară cu a celorlalte discipline. Numai în acest fel, putem face referire la rolul şi locul Religiei în şcoală, la caracterul integrator şi integrativ al acesteia.

Bibliografie:

Babanski, I. K., (1979), Optimizarea procesului de învăţământ, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Bocoş, M., (2007), Didactica Disciplinelor Pedagogice. Un cadru constructivist, Ed. Presa Clujeană, Cluj-Napoca.

Bocoş, M., Jucan, D., (2008), Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculum-ului. Repere şi instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Ed. Paralela 45, Piteşti.

Cucoş, C, (2009), Educaţia Religioasă. Repere teoretice şi metodice, ediţia a Il-a, Ed. Polirom, Iaşi.

Duproix, P., (1923), Kant şi Fichte şi Problema Educaţiei, trad. I. Mihailescu, Ed. Socec, Bucureşti.

Gagne, R. M., Brigg, L.J., (1977), Principii de design al instruirii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Gheorghe, I., Nicola, F., Rădoi, A., (2006), Didactica aplicată. Religie, Ed. Arves, Craiova.

Huberman, A.M., (1978), Cum se produc schimbările în educaţie . Contribuţie la studiul inovaţiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare şi învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.

Ionescu, M., (2007), Instrucţie şi educaţie, ediţia a IlI-a, Editura „Vasile Goldiş” University Press, Arad.

Ionescu, M., (2009), Probleme speciale ale lecţiei, în Fundamentări teoretice şi abordări praxiologice în ştiinţele educaţiei, M. Ionescu, V. Chiş, coord., Ed. Eikon, Cluj-Napoca.

Ionescu, M., Bocoş, M., (2009), Tratat de didactică modernă, Ed. Paralela 45, Cluj-Napoca.

Moldovan, I., (2007), Pedagogie creştină. Să educăm după modelul lui Isus,ediţia a Il-a, Ed. Logos94, Oradea.

Opriş, M, Opriş, D., Bocoş, M., (2004), Cercetarea pedagogică în domeniul educaţiei religioase, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia.

Pop, P., (2004), Filosofia educaţiei creştine în context şcolar, Ed. Cartea Creştină, Oradea.

Radu, T.I., Ezechil, L., (2006), Didactica. Teoria instruirii, Ed. Paralela 45, Piteşti. Shramm, W., (1981), Big Media, Little Media, Sage Publications, Londra.

Ţîrcovnicu, V., (1975), Pedagogia Generală, Ed. Facla, Timişoara