Cartea este o caldă pledoarie pentru renaşterea spirituală a omului contemporan prin cultivarea şi radierea harului divin. Este o introducere în psihologia duhovnicească dintr-o triplă perspectivă: patristică, axiologică şi antipsihanalitică. Întregul conţinut al volumului, redactat cu rigoare dar şi cu pasiune, este luminat de farul călăuzitor al credincioşiei ortodoxe.
Pornind de la analiza vieţii religioase din unghiul de vedere al psihologiei credinţei, autorul ne familiarizează cu orizonturile tematice ale psihologiei şi filosofiei religiei şi apoi poposeşte asupra tipurilor de religiozitate (sănătoasă versus bolnavă, extrinsecă versus intrinsecă).
În continuare, suntem invitaţi la un pelerinaj prin interpretările psihanalitice freudiene şi analitice jungiene până pe culmile cristoterapiei lui V. Frankl.
Cititorii nu trebuie să se lase influenţaţi de rigoarea strictă şi didactică, rece, a primelor patru capitole. Începând cu al cincilea capitol, autorul ne farmecă prin tratarea revelatorie a substraturilor psihologice ale credinţei şi printr-o admirabilă atitudine antipsihanalitică. Psihanaliza freudiană este o psihologie abisală a omului înlănţuit de păcat. Există însă şi o altfel de psihologie abisală, şi anume o psihologie creştină a adâncurilor (de exemplu: opera lui F. N. Dostoievski). Psihologia creştină dostoievskiană se dovedeşte superioară psihologiei freudiene, ateistă şi materialistă. Spovedania dostoievskiană este o psihanaliză avant la lettre, o psihologie creştin-ortodoxă.
Autorul acuză sexualitatea coruptă şi degradantă a omului din contemporaneitate şi elogiază iubirea hristică care îl poate înălţa pe om până la virtuţile sacre ale trăirilor duhovniceşti. Să ne amintim că arhimandritul Ilie Cleopa a practicat cea mai înaltă formă de rugăciune creştină – rugăciunea duhovnicească, o rugăciune a duhului pur şi sfânt, fără cuvânt şi fără închipuire.
Ionuţ Vlădescu, ca un adevărat teolog creştin dăruit cu har, întreprinde o severă abordare antipsihanalitică a omului renăscut prin har divin, analizând în profunzime dinamica harică-euharistică a restaurării lui Hristos, care trebuie să devină divinul lăuntric din Sinele nostru, al cărui sălaş se află în inima plină de credincioşie. Iisus Hristos este în Sinele nostru, el este Învăţătorul lăuntric din inima noastră.
”Hristos a realizat în umanitatea sa restaurarea ontologică a dinamicii sufleteşti, prin reaşezarea pe făgaşul poruncii şi a ascultării depline”, spune autorul. Într-adevăr, Iisus Hristos este pentru noi calea fundamentală, este adevărul întreg şi viaţa adevărată şi nepieritoare (”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”).
Autorul realizează o foarte interesantă comparaţie psihologică între aşa-numita ”normalitate psihanalitică” şi normalitatea harică-euharistică. El ne învaţă: ”Pentru a ne atinge desăvârşirea trebuie să trecem prin eroism, un eroism al afirmării vieţii reale, un eroism al normalităţii sfinţeniei, un eroism al pasiunii pentru sfinţenie şi sens.”
Capitolul nouă ne relevă o excelentă abordare ”psihanalitică” a păcatului. În acest cadru ideatic se pune acut problema responsabilităţii şi libertăţii duhovniceşti (”adevărata libertate este un dar al Duhului Sfânt”). De asemenea, este evidenţiată moştenirea filogenetică şi istoria personală în structurarea pulsională a patimilor lumeşti.
Este prezentată clar schema patristică a celor şapte patimi, în relaţie cu pulsiunile lumeşti, antihristice. De mare interes poate fi explicarea de către autor a izvoarelor ispitirii şi a procesualităţii psihologice a ispitelor.
Spre finalul cărţii, autorul mai întreprinde încă o comparaţie revelatorie între psihanaliză ca terapie şi psihoterapia ortodoxă.
În finalul cărţii (cap. al XI-lea şi al XII-lea) autorul acuză din nou, de pe înălţimile responsabilităţii teologice, perversitatea şi sinuciderea morală a omului actual ca şi efectul demonizator al psihanalizei, care vrea să fie o ”spovedanie” anticreştină şi dezumanizatoare. Iată ce scrie însuşi autorul: ”Acest eşec al înţelegerii omului prin paradigme psihanalitice, străine de adevărata cunoaştere a naturii umane, se situează pe o nouă treaptă a nebuniei, din care nu ne poate salva decât Iisus Hristos.”
Această minunată carte de psihologie duhovnicească se adresează tinerilor şi vârstnicilor, psihologilor şi pedagogilor, teologilor şi filosofilor, studenţilor şi profesorilor. Ea este un bun îndrumar pe calea renaşterii spirituale, a mântuirii şi purificării noastre. Cartea ne aduce aminte că cea mai mare putere a omului este cea spirituală, singura capabilă de transcendere şi cosmizare, de cununie cu graţia divină.
Prof. univ. dr. Ion Mânzat
Profesor Honoris Causa
Facultatea de Psihologie,
Universitatea Bucureşti
CUPRINS
ARGUMENT
UN SUCCINT ARGUMENT LA DIALOGUL INTER-PERSONAL SAU COMUNICAREA FĂURIRII BINELUI
INTRODUCERE
CAPITOLUL I CÂTEVA REPERE INTRODUCTIVE
1. Psihologia vieţii religioase ca ramură ştiinţifică a psihologiei
2. Viaţa religioasă văzută din punct de vedere psihologic
CAPITOLUL II TIPURI DE CREDINŢĂ RELIGIOASĂ
1. Religiozitate sănătoasă
2. Religiozitatea bolnavă
3. Religiozitatea extrinsecă
CAPITOLUL III
EVOLUŢIA PSIHOLOGIEI VIEŢII RELIGIOASE ŞI INTERPRETAREA PSIHANALITICĂ
1. Psihanaliza freudiană şi psihoterapia ortodoxă
2. Sigmund Freud şi punctul de interpretare psihanalitic
3. Problematica inconştientului
4. Spovedania dostoievskiană – o psihanaliză Avant la lettre
5. S. Freud seamănă cu Moise iar Dovstoievski cu Hristos
CAPITOLUL IV PSIHOLOGIA RELIGIEI LA CARL GUSTAV JUNG
1. Psihologia analitică a lui Jung
2. Structura şi dinamica psihică. Libidoul jungian
3. Arhetipurile
4. Iisus Hristos – arhetipul vieţii eroice
5. Simbolul transsubstanţierii
6. Procesul de individuare. Perspectiva asupra religiei
CAPITOLUL V LOGOTERAPIA ŞI TEORIA PATRISTICĂ CA OPONENTE ALE PSIHANALIZEI. PAŞI SPRE HRISTOS
1. Psihanaliza şi teoria patristică
2. Structura tripartită a psihicului. Sinele, eul şi supraeul şi raportul lor cu noţiunile patristice de minte şi inimă
3. Isihasmul şi rugăciunea inimii
4. Conştiinţa morală
5. Teoria refulării şi sublimarea (o abordare critică)
6. Perspectiva asupra religiei
CAPITOLUL VI STRUCTURA PULSIONALĂ
1. Principiul plăcerii. Senzualitatea versus căderea în păcat
2. Structura pulsională – afecte şi patimi sau despre destinul pulsional
3. Investiţia energetică. Libidoul versus dorinţa hristică
4. Dualitatea pulsională: eros şi thanatos; agresivitate versus cădere în păcat
5. Omul căderii în păcat. Constanţa ontologică a conflictului. Nevroza
CAPITOLUL VII SEXUALITATEA CORUPTĂ
1. Dimensiunea fundamentală a naturii umane
2. Sexualitatea infantilă. Complexul Oedip
3. Perversiunile sexuale
4. Modelarea socială a sexualităţii. Sex şi iubire în societatea contemporană
5. Credinţa izvorăşte din transconştiinţă
CAPITOLUL VIII ABORDAREA ”NONPSIHANALITICĂ” A OMULUI RENĂSCUT PRIN HAR
1. Dinamica harică-euharistică a restaurării în Hristos
2. Persistenţa conflictului
3. Normalitate psihanalitică şi normalitate Harică-Euharistică
CAPITOLUL IX ABORDAREA „PSIHANALITICĂ” A PĂCATULUI
1. Problema responsabilităţii şi libertăţii duhovniceşti
2. Moştenirea filogenetică şi istoria personală în structurarea pulsională a patimilor lumeşti
3. Mecanismul alegerii morale. Izvoarele şi procesul psihologic al ispitirii
4. Sentimentul de vinovăţie în psihanaliză
CAPITOLUL X PSIHANALIZA CA TERAPIE ŞI PSIHOTERAPIA CREŞTINĂ
1. Simbolismul vieţii inconştiente. Valoarea cuvântului şi a comuniunii interpersonale
2. O dimensionare creştină a vindecării prin cuvânt
CAPITOLUL XI PERVERSITATE ŞI SINUCIDERE MORALĂ ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ. PSIHANALIZĂ ŞI DEMONIZARE
CAPITOLUL XII RESPONSABILITATEA „PSIHANALITICĂ” ORTODOXĂ LA ÎNCEPUT DE MILENIU
BIBLIOGRAFIE
