Apariţia unei lucrări pedagogice oferă publicului larg prilejuri de reflecţie personală şi colectivă asupra acţiunilor şi deciziilor luate în diverse contexte situaţionale, educaţia reprezentând o componentă a existenţei noastre, o întâlnire între individ, societate şi întreaga viaţă socială.
Pedagogia – ştiinţa care se ocupă de teoria şi practica educaţiei, studiază complexul fenomen educaţional, câştigându-şi în timp un loc aparte în ansamblul disciplinelor ştiinţifice şi o demnitate teoretică. Ea şi-a dobândit şi şi-a consacrat statutul epistemologic de ştiinţă, de discurs teoretic în legătură cu un fenomen care, practic, se prelungeşte la nivel acţional în acţiuni educaţionale concrete, în care personalitatea, competenţele şi creativitatea educatorului ne permit să vorbim despre arta educaţiei.
Arta educaţiei constă, deci, în valorificarea recomandărilor ştiinţifice ale pedagogiei în mod creator şi inovativ, prin adaptarea, adecvarea şi nuanţarea corpusului pedagogiei la situaţiile educaţionale concrete, la particularităţile grupului şi ale individului. Arta educaţiei reflectă dimensiunea operaţională a ceea ce numim măiestrie pedagogică şi atrage atenţia asupra faptului că sistemul de achiziţii din domeniul educaţiei nu poate fi aplicat inflexibil după recomandările ştiinţei; dimpotrivă, este nevoie de iniţiativa şi creativitatea didactică a educatorilor care modelează personalităţi, contribuind la construirea traiectoriei evolutive a individului, în toate etapele ontogenezei.
Conştientizarea reală a caracterului dual al pedagogiei – atât teoretic, cât şi practic – ne obligă la reflecţii, abordări, problematizări şi aplicaţii în consecinţă, care să depăşească abordările strict teoretizante şi descriptive şi să comute accentul pe dimensiunea ilustrativă, pe analize didactice, pe exemple şi modele de lucru, pe practici didactice eficiente experimentate.
Autorul lucrării De la pedagogia generală la psihologia pedagogică – domnul lector univ. drd. Ionuţ Vlădescu îşi propune să ofere o imagine comprehensivă asupra educaţiei – ca obiect de studiu al pedagogiei şi să contextual izeze topicile luate în discuţie pentru actualul context educaţional şi curricular.
Valorizând, deopotrivă, caracterul teoretic şi cel practic al pedagogiei, autorul optează pentru o structurare pragmatică logică, în care temele se articulează nu doar liniar, ci şi sistemic. Astfel, după delimitările terminologice absolut necesare, realizate în cadrul temei 1, intitulată „Obiectul pedagogiei – educaţia”, se consacră o secţiune specială (2) problematicii educabilităţii, abordată, cu predilecţie din perspectivă pedagogică, dar cu trimiteri şi spre planurile social şi cultural.
Caracterul teleologic al educaţiei este explicitat în cadrul temei 3, în care se prezintă, de asemenea, funcţiile şi formele educaţiei, precum şi interdependenţele dintre acestea. Obiectivele educaţionale cu caracter concret, utilizate la micronivel educaţional sunt tratate în capitolul IV, intitulat „Obiective didactice”, insistându-se asupra acţiunii de operaţionalizare a obiectivelor educaţionale şi asupra paşilor necesari, cu evidenţierea avantajelor şi limitelor acestei acţiuni. Probabil că o tratare unitară a problematicii finalităţilor educaţionale, în care să se inventarieze inclusiv taxonomii, nivele, tipuri, posibilităţi de operaţionalizare şi să se ofere exemple ar fi fost dezirabilă şi clarificatoare pentru cititor.
